Autostrada-A-1-Pitesti-Curtea-de-Arges-Lot-5-grinzi-Bascov.jpgConstructorul WeBuild continuă să aibă o mobilizare foarte bună pe lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, tronson cu o lungime de 30 de kilometri, ajuns la peste 68% execuție, pe care ministerul Transporturilor speră să-l deschidă, fie și parțial, până la finalul anului, înainte de termenul din contract. Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a verificat șantierul și anunță o mobilizare cu peste 1.000 de drumari pe acest lot cu numeroase structuri, multe dintre ele cu o lungime de sute de metri.

Finalizarea completă a lotului în decembrie 2024/prima jumătate a anului 2025 nu va ajuta, însă, foarte mult transporturile de mărfuri pentru că DN 73 C este nemodernizat (Analiza Economedia aici). În mai, Autoritatea Rutieră Română abia a realizat auditul de siguranță rutieră, un pas important pentru aprobarea studiului de fezabilitate și realizarea Proiectului Hotărârii de Guvern cu indicatorii tehnico-economici înainte de lansarea licitației pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor.

Proiectul „Modernizare DN 73 C Tigveni – Râmnicu Vâlcea, km. 55 – km. 68” va fi una dintre cele mai importante investiții pentru modernizarea unui Drum Național în 2024, asigurarea condițiilor de circulație în special pentru traficul comercial (camioane) fiind obligatorie la finalul anului 2026 când se estimează deschiderea lotului Curtea de Argeș – Tigveni, lotul PORR de aproape 10 km. cu tunelul Curtea de Argeș de 1,3 km. Practic, cel mai târziu în primăvara 2025 va fi deschis lotul WeBuild de 30 km. Pitești (Bascov) – Curtea de Argeș, iar în 2026 următorii 10 km până la Tigveni, tronsoane care vor reruta un procent semnificativ de trafic de pe ruta principală și foarte aglomerată DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea. Dacă proiectul pentru modernizarea DN 73 C nu va fi sincronizat ca termene cu finalizarea lotului 4, atunci CNAIR riscă o nouă situație rușinoasă de a avea autostradă finalizată, dar fără prea mare utilitate pentru camioanele care circulă spre și dinspre Valea Oltului, de la Curtea de Argeș pe DN 7 C -Transfăgărășan fiind interzis traficul greu în cele 4-5 luni cu circulație permisă. (n.r circulația camioanelor este interzisă ziua pe lotul 2 al Autostrăzii A0 Nord ca urmare a restricției de pe DN 1 și a lipsei legăturii cu DN 2 – Afumați).

 
 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.