- Wednesday, 27 March 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 308
Parlamentul a adoptat, marți, un proiect de lege prin care cei care au luat credite vor plăti înapoi către bancă cel mult dublul valorii creditului, iar dobânda maximă admisă pe zi pentru sume mai mici de 1.000 de euro va fi de 1%.
Proiectul a fost inițiat în anul 2022, iar marți a fost adoptat de Camera Deputaților cu 172 de voturi „pentru”, 81 de voturi „contra” și 3 abțineri.
Potrivit unei prevederi, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, proiectul va interzice dobânzile de 2% sau 3% pe zi. Dobânda maximă admisă pe zi, pentru sume mai mici de 1.000 de euro, este de 1%.
Concomitent, pentru creditele de consum de până la 5.000 lei, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
În cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei și 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,8% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
Iar în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei și 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,6% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
Inițiatorii susțineau că cunosc multe cazuri de consumatori care au plătit sau au fost nevoiți să plătească de 6 ori mai mult decât suma împrumutată inițial.
O altă prevedere a legii este aceea că asociațiile de consumatori vor avea permisiunea oficială de a reprezenta consumatorii în fața creditorilor nebancari și a organismelor de soluționare alternativă a litigiilor.
Popular Articles
- Most read
Publicitate