- Tuesday, 05 March 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 335
Costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat, în trimestrul IV 2023 comparativ cu trimestrul III 2023, o rată de creștere de 4,37% și o rată de creștere de 16,85% comparativ cu trimestrul IV 2022, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcții (16,94%), hoteluri și restaurante (11,40%), transport și depozitare (11,19%), respectiv în tranzacții imobiliare (10,95%).
„În trimestrul IV 2023 comparativ cu trimestrul III 2023, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 4,37%. În trimestrul IV 2023 comparativ cu trimestrul IV 2022, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 16,85%”, arată datele INS.
Față de trimestrul III 2023, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităților economice.
Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcții (16,94%), hoteluri și restaurante (11,40%), transport și depozitare (11,19%), respectiv în tranzacții imobiliare (10,95%). Față de perioada analizată, diminuarea costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a observat doar în învățământ (-25,45%), ca urmare a creșterii timpului efectiv lucrat față de trimestrul precedent (fenomen caracteristic acestei activități în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului școlar). Comparativ cu trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut cu 4,34%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 4,93%. Comparativ cu același trimestru al anului precedent, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcții (30,15%), învățământ (23,58%), transport și depozitare (21,72%), respectiv în activități de servicii administrative și activități de servicii suport (21,33%). Comparativ cu trimestrul IV 2022, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut cel mai puțin în sănătate și asistență socială (9,31%), activități de spectacole, culturale și recreative (11,38%), intermedieri financiare și asigurări (11,54%), alte activități de servicii (11,66%), respectiv în activități profesionale, științifice și tehnice (11,69%). Față de același trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forța de muncă a crescut în trimestrul IV 2023 cu 16,86%, iar componenta cheltuielilor indirecte1 (non-salariale) cu 16,74%.
Popular Articles
- Most read
Publicitate