- Wednesday, 31 January 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 515
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populaţie înainte de luna mai 2019, a coborât marţi la 6,11%, de la 6,13% luni, fiind la cel mai mic nivel înregistrat din vara anului 2022, potrivit datelor BNR.
Un nivel apropiat, de 6,10%, a fost raportat ultima dată pe 8 iunie 2022. Robor la 3 luni a început anul 2024 la 6,21%, în timp ce la debutul anului 2023 se afla la 7,56% .
Tot în scădere este şi ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, indicele coborând marti la 6,14%, de la 6,16% cu o zi în urmă.
Iar, ROBOR la 12 luni, a coborât la 6,15%, fată de 6,16% luni.
Popular Articles
- Most read
Publicitate