salarii-state.jpgÎn cazul persoanelor fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor se reintroduce o cotă de deducere, dar aceasta este de doar 20% din venitul brut (față de cota de 40% care se aplicase până în 2022).

Potrivit prevederilor OUG 115/2023, începând cu anul 2024, venitul net anual din cedarea folosinței bunurilor, altul decât cel plătit de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidența contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut.

În anul 2023, persoanele fizice care realizau venituri din cedarea folosinței bunurilor (venituri din chirii) erau impozitate cu 10% și aveau posibilitatea de a opta pentru deducerea unor cheltuieli la stabilirea impozitului, pe baza datelor din contabilitate, după ce completau un registru fiscal.

Începând cu anul 2024, regulile de impozitare, care se vor aplica persoanelor fizice care realizează venituri din chirii aferente anului 2024, se referă la faptul că aceste persoane fizice vor fi impozitate cu 10%, după deducerea unei cote forfetare de cheltuieli de 20%, fără a fi necesară justificarea acestor cheltuieli prin documente. Practic, nivelul de impozitare este de 8%, aplicat la totalul veniturilor încasate anual de către proprietar.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.