vel pitar

Vel Pitar, cel mai mare producător de pâine din țara noastră și care deține la Pitești una dintre cele 10 fabrici, a fost vândut către grupul mexican Bimbo, valoarea tranzacției fiind de aproximativ 200 milioane euro.

Vel Pitar face parte din grupul New Century Holdings (NCH), ale cărui afaceri sunt coordonate la nivel local de Andrei Siminel.

Conform ultimului bilanț depus la Ministerul Finanțelor, Vel Pitar a avut în 2021 o cifră de afaceri de 586,2 milioane lei și un profit net de 68,5 milioane lei, având peste 2.500 de angajați.

Vel Pitar a fost formată în anul 2001, prin fuziunea a patru fabrici din industria de morărit şi panificație: Mopariv Vâlcea, Berceni Bucureşti, Granpan Tecuci şi Panegrano Cluj. În anii care au urmat, compania și-a extins activitățile, achiziționând şi alte companii cu acelaşi profil, astfel încât grupul nostru deține în prezent 12 unități de producție în 10 oraşe principale ale țării, inclusiv la Pitești.

Grupul mexican Bimbo, înființat în 1943, este unul dintre cele mai importante la nivel global, cu sucursale în 33 de țăridin America, Europa, Asia și Africa și 197 de brutării, având o cifră de afaceri anuală de aproape 15 miliarde euro. În Europa, grupul mexican Bimbo mai este prezent în opt țări: Spania, Franța, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Rusia, Elveția și Ucraina.

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.