casa-marcat.jpgMemoriile fiscale ale caselor de marcat pot să păstreze date timp de doar cinci ani, iar memoriile înlocuite pot fi arhivate tot atâta timp, conform unui act normativ aplicabil de duminică. Concret, asta înseamnă o înjumătățire a perioadelor actuale prevăzute de legislație.

 

Legea 36/2023, care înjumătățește perioada de arhivare a documentelor contabile, prevede o măsură similară și pentru memoriile fiscale ale caselor de marcat. Documentul se aplică efectiv din 15 ianuarie 2023.

În primul rând, se prevede că memoria fiscală, care este un dispozitiv unic inscriptibil din modulul fiscal, „trebuie să permită obligatoriu acumulări progresive ale datelor, fără ca acestea să poată fi modificate sau șterse, precum și conservarea în timp a acestora pe o perioadă de 5 ani”. Până acum, perioada de conservare era stabilită la zece ani.

În al doilea rând, se face referire la memoriile fiscale care au fost înlocuite. După scoaterea din casele de marcat, acestea trebuie arhivate pentru o perioadă de cinci ani, față de zece ani, până acum, care se calculează de la data de 1 iulie a anului următor. Vorbim de înlocuirile cauzate de umplerea sau defectarea memoriei fiscale, dar și de situațiile în care memoriile nu mai pot fi folosite din diverse motive sau în care compania își încetează activitatea.

În al treilea rând, se mai reduce, de la zece la cinci ani, perioada de arhivare a registrului special de operațiuni, ce este obligatoriu de folosit atunci când se defectează casa de marcat. Perioada respectivă se calculează de la data de 1 iulie a anului următor.

Conform inițiatorilor acestei legi, măsura de înjumătățire a perioadelor de păstrare și arhivare este gândită pentru a ajuta companiile să-și reducă cheltuielile pe care le au în acest sens.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.