- Tuesday, 20 December 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 555
Registrele obligatorii de contabilitate și documentele justificative în baza cărora se fac înregistrările în contabilitate vor fi arhivate numai cinci ani, reiese dintr-un proiect de lege adoptat la Camera Deputaților, acesta urmând să meargă spre șeful statului. În prezent, obligația de arhivare acoperă o perioadă de zece ani și specialiștii atrag atenția că reducerea acesteia ar putea crea probleme în practică.
Ca să se aplice, proiectul de lege votat de deputați și senatori mai trebuie doar promulgat prin decret prezidențial. Acesta va institui, practic, o măsură ce ar trebui să reducă eforturile actuale ale firmelor pe partea de arhivare.
„Registrele de contabilitate obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor (...) timp de 5 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, inclusiv pentru statele de salarii”, prevede documentul citat, care vizează, în acest sens, modificarea Legii contabilității.
Asta va însemna o înjumătățire a perioadei actuale de arhivare a registrelor contabile și a documentelor justificative. Iar măsura va viza inclusiv companiile care folosesc sisteme informatice de prelucrare automată a datelor:
„Persoanele (...) care utilizează sisteme informatice de prelucrare automată a datelor au obligaţia să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, controlul şi păstrarea acestora pe suporturi tehnice timp de 5 ani calculaţi de la data de 1 ianuarie a anului următor celui încheierii exerciţiului financiar în care documentele au fost întocmite.”
Suplimentar, proiectul de lege se referă și la firmele care sunt obligate să utilizeze case de marcat, conform OUG 28/1999. Mai precis, memoria fiscală a acestor aparate va trebui să permită acumularea și conservarea de date timp de cinci ani, în loc de zece ani, iar memoriile fiscale înlocuite vor trebui arhivate, de asemenea, cinci ani, în loc de zece ani. Totodată, regula păstrării timp de cinci ani va fi introdusă și pentru obligația de arhivare a registrului special folosit când o casă de marcat este defectă (termenul actual este de zece ani).
Popular Articles
- Most read
Publicitate