cadastru-ancpi.jpgÎn cadrul înregistrărilor în Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF) vor fi incluse și imobilele din zonele fostelor cooperative, chiar dacă pentru acestea nu au fost emise încă titluri de proprietate, dar posesorii actuali care au terenurile plătesc taxe și impozite pentru ele și sunt cunoscuți de comunitate ca fiind proprietari de fapt. Modificarea va fi inclusă în Legea cadastrului printr-o propunere legislativă care a primit marți votul decisiv al deputaților.
 
În prezent, cadastrarea gratuită este posibilă doar pentru imobilele pentru care s-au emis titluri de proprietate, dar fără identificarea topo-cadastrală a parcelelor care au făcut obiectul retrocedării.
 
O altă modificare ce va fi adusă cadrului normativ face referire la faptul că pentru construcțiile realizate înainte de 1 august 2001 se va face intabularea, în lipsa autorizației de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se demonstrează plata dărilor la stat, precum și a documentației cadastrale (prevederi actuale), "cu condiția ca titularul de rol fiscal asupra construcției să fie și titularul de drept real sau în favoarea acestuia să fie notată posesia asupra terenului" - amendament introdus.
 
Noutatea ar fi utilă, spun deputații, pentru intrarea în legalitate a cetățenilor.
 
În plus, pentru înregistrarea în cadastru și cartea funciară la cererea persoanelor interesate, dacă suprafața terenului din măsurători este mai mare (cu până la 15% în cazul terenurilor din intravilan și 5% pentru cele extravilane) decât cea din documentele oficiului teritorial, procesul verbal de vecinătate, care stă la baza înscrierii alături de istoricul de rol fiscal și certificatul de atestare fiscală unde este trecută suprafața din măsurătorile cadastrale, va trebui, în curând, semnat de proprietarii, concesionarii, administratorii, titularii dreptului de folosință (cu titlu oneros sau gratuit) sau cei care dovedesc posesia în temeiul unui act juridic sau administrativ al imobilului vecin. "În fapt, aceste persoane sunt cele mai în măsură să certifice raporturile de vecinătate, posesia asupra imobilului, precum și situația tehnică cu privire la amplasament, constatată de persoana autorizată care efectuează măsurătorile cadastrale", sunt de părere deputații.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.