euro-bani1.jpgPersoanele fizice vor putea să obțină anumite facilități fiscale și dacă investesc în firmele mici (organizate ca SRL-uri) sume de peste 200.000 de euro, conform unui proiect de lege ajuns recent la Senat. În prezent, așa-numiții investitori individuali („business angels”) pot obține facilitățile numai dacă se încadrează în acea limită maximă.
Proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și oficializat pentru a ajunge să se aplice. Acesta se află abia la începutul traseului său legislativ.
 
Practic, se prevede ajustarea uneia dintre condițiile în care investitorii individuali pot obține facilități fiscale. În momentul de față, persoanele fizice pot investi între 3.000 și 200.000 de euro la un SRL (microîntreprindere sau întreprindere mică) pentru a obține, în anumite condiții, scutirea temporară de impozit pe dividende și scutirea de impozit pe câștigul din vânzarea acțiunilor (vezi detalii mai jos).
 
Limita maximă urmează să fie eliminată, astfel că facilitățile se vor aplica indiferent dacă investiția este mai mică sau mai mare de 200.000 de euro. Conform inițiatorilor, limitarea investițiilor este una dintre piedicile actuale pentru accesarea facilităților fiscale pentru „business angels”.
 
„Eliminarea pragului maxim de investiții poate prezenta atât o atractivitate mai mare pentru investitori, dar și un sprijin realist acordat start-up-urilor în vederea dezvoltării afacerilor acestora. Dezvoltarea afacerilor duce implicit la un mediu antreprenorial dinamic, crearea de locuri de muncă, creșterea competitivității și a calității serviciilor”, scrie în expunerea de motive a proiectului.
 
Legea care stimulează investitorii individuali (nr. 120/2015) este în vigoare de peste șapte ani. Documentul prevede că investitorii individuali sunt scutiți timp de trei ani de impozitul pe dividendele pe care le obțin la SRL-ul în care au investit. Cei trei ani sunt calculați de la momentul dobândirii părților sociale, iar scutirea de impozit se aplică numai pentru dividendele aferente părților sociale obținute în acest fel.
 
În același timp, dacă un business angel vrea să-și vândă părțile sociale, acesta este scutit de impozitul pe care l-ar datora în mod normal în urma transferului de părți sociale. Însă numai dacă transferul are loc după ce trec minimum trei ani de la dobândirea părților sociale. Suplimentar, legea prevede și alte condiții pentru acordarea facilităților fiscale.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.