rabla1.jpgProgramul privind casarea autovehiculelor uzate a fost amânat şi urmează ca unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti să poată să-şi creeze conturile de utilizator începând cu data de 14 octombrie 2022, informează astăzi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
 
"În urma discuţiilor purtate cu asociaţiile implicate în desfăşurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unităţi administrativ-teritoriale, a reieşit necesitatea actualizării anumitor condiţii, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanţare aferent acestui program. Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022", notează instituţia.
 
Pe de altă parte, potrivit sursei citate, conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
 
Ulterior, în perioada 21 octombrie, ora 10:00 - 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
 
AFM anunţa, la finele lunii august, că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate.
 
Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.