Fisc.jpgAgenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia asupra existenţei unor mesaje false, transmise via e-mail în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit ”impozite către sistemul bugetar din România”. Cei care primesc asemenea mesaje sunt sfătuiţi să nu le deschidă şi să nu transmită bani către conturile menţionate în acestea.
 
 
Aceste mesaje conţin de asemenea un nume şi un număr de cont.
 
„La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenţionează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit «impozite către sistemul bugetar din România». Pentru siguranţa dumneavoastră, vă sfătuim să nu deschideţi aceste emailuri, iar, dacă au fost deschise, să nu accesaţi documentele anexate sau linkurile din conţinut. Şi, în niciun caz, să nu transmiteţi bani către conturile menţionate!”, transmite ANAF contribuabililor.
 
Oficialii instituţiei reamintesc tuturor contribuabililor că ANAF a dezvoltat şi pus la dispoziţia acestora, gratuit, serviciul Spaţiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituţia.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.