apa-canal.jpgSocietatea Apă Canal 2000 SA este preocupată permanent de furnizarea unor servicii de calitate şi de protecţia mediului înconjurător, depunând eforturi considerabile pentru continuarea şi îndeplinirea cu succes a obiectivelor propuse, prin îmbunătăţirea continuă a serviciilor oferite, eficientizarea activităţii şi îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii săi.

Unul dintre dizideratele SC Apă Canal 2000 SA este reducerea pierderilor de apă pe reţelele din aria sa de operare. Pentru aceasta, societatea a investit în aparatură performantă, iar personalul specializat participă la diferite evenimente pentru a fi pus la curent cu noutăţile în domeniu şi la întâlniri de lucru unde se face schimb de experienţă cu colegi de la alte companii de apă din ţară.  

Într-un schimb de bune practici, societatea Apă Canal 2000 va participa, împreună cu companii de apă din zonă, la un program de detecţie a pierderilor de apă în cadrul căruia se vor efectua în paralel verificări şi operaţiuni de detecţie a pierderilor în reţelele de apă.

Prima acţiune se va desfăşura în perioada 11 – 13 mai 2022, când o echipă specializată a SC Apă Canal 2000 SA şi o echipă de la Compania de Apă Târgovişte, vor participa la un program comun de detecţie a pierderilor de apă pe reţeaua de distribuţie a apei potabile din municipiul Piteşti, oraşul Ştefăneşti şi comuna Bascov.

În cadrul acestui program vor fi folosite tehnologii noi şi aparatură  de ultimă generaţie. Vor fi folosite metode inovative de scanare a reţelelor de apă cu georadare produse de compania IDS, localizare cu ajutorul loggerilor de zgomot permanenţi şi nepermanenţi, folosindu-se sistemul Permanet HWM cât şi loggeri neparmanenţi de la Seba Dynatronic. Măsuratorile de debite minime pe timp de noapte vor utiliza debitmetre HWM şi SEBA Dynatronic, iar traseele de conducte vor fi localizate cu ajutorul locatoarelor de trasee RADIDETECTION. De asemenea, vor fi făcute măsurători cu microfoane de sol şi corelatoare de la producători de echipamente precum HWM şi Seba Dynatronic şi se vor face inspecţii video pentru stabilirea gradului de uzură a reţelelor de apă cu echipamente RAUCH.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.