Dacia-uzina.jpgDupă un an dificil, cu foarte multe luni de scădere, Dacia a reuști să rupă ghinionul pe piața din Germania și a raportat un volum foarte mare de automobile înmatriculate, cu o dublare a cifrelor din urmă cu un an.

Piața de automobile din Germania a trecut printr-un an de declin, din cauza crizei de semiconductori, suprapusă peste criza pandemică. Toate mărcile au înregistrat scăderi, inclusiv liderul pieței, grupul Volkswagen, principalul motiv fiind imposibilitatea de a livra clienților mașinile comandate. Dacia s-a numărat printre constructorii cei mai afectați de pe piața germană, în 2021, încheind anul cu 20,4% scădere, pe o piață care a scăzut cu 10 procente.

Luna ianuarie a venit însă cu o veste bună pentru cei de la Dacia, pentru că volumul înmatriculărilor realizate de clienții germani a crescut masiv, cu 109,1%. În total, Dacia a înmatriculat 3.991 autoturisme, un volum care a fost depășit în multe din lunile din 2021, dar care se raportează la o lună slabă, ianuarie 2021. La acel moment, efectele intrării în vigoare a unor noi norme privind emisiile au condus la o creștere importantă în decembrie 2019, urmată de o scădere mare în luna următoare. Cota de piață a mărcii Dacia a fost 2,2%, recuperând astfel după lunile în care s-a situat între 1 și 2 procente. Volumul reușit de Dacia l-a depășit pe cel al unor mărci mai puternice, precum Peugeot, Mini sau Volvo.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.