marc arenyStabilit la Piteşti de aproape un deceniu, francezul Marc Areny a înfiinţat acum şapte ani compania EV România şi transformă maşini cu motor termic în maşini electrice. Prima astfel de maşină transformată a fost o Dacie Logan, costurile ridicându-se la aproximativ 15.000 de euro.

„Istoria creării companiei este strâns legată de dorinţa mea de a realiza şi oferi un sistem 100% electric, adaptabil, configurabil şi la un preţ avantajos pentru piaţa din România şi pentru pieţele internaţionale. Am reuşit acest lucru odată cu omologarea acestor kit-uri la RAR, precum şi omologarea primelor vehicule dotate cu aceste kit-uri, de la modele Dacia până la Porsche”, precizează Marc Areny.

Preţul unui kit de conversie pentru o maşină cu motor termic într-una electrică poate ajunge la 40.000 de euro. Cea mai mare parte din cifra de afaceri a companiei pe care Marc Areny o are la Piteşti este reprezentată de vânzarea de piese la export. Marc Areny a vândut până acum kituri pe aproape tot globul, din America de Sud şi Asia până în Africa.

În prezent, Marc Areny lucrează împreună cu un partener din Franţa la realizarea primei maşini electrice de raliu, cu care speră să obţină performanţe de top la nivel internaţional.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.