Fisc.jpg

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reamintește că a pus la dispozitia contribuabililor următoarele servicii electronice care sunt disponibile 24h/24h, 7 zile/7 zile, sunt uşor de accesat și ofera o comunicare facilă și eficientă cu organele fiscale:     

            - Serviciul ’’Spaţiul privat virtual ’’(SPV), existent pe portalul ANAF (www.anaf.ro);

            - Serviciul ‘’ Depunere declaraţii on-line‘’, existent pe portalul www.e-guvernare.ro;

 

            Persoanele fizice se pot înregistra ca utilizatori ai serviciuluiSpaţiul Privat Virtual pe bază de credenţiale (nume utilizator şi parolă-NPOTP) prin accesarea site-ului www.anaf.ro, secţiunea Înregistrare în Spaţiul Privat Virtual/ Înregistrare utilizatori persoane fizice şi juridice / Persoane fizice / Înregistrare cu parolă și completarea datelor în formularul web de înregistrare care se afişează.Pentru aprobarea înregistrării în SPV, în câmpul’’Tipul de aprobare’’ din formularul de înregistrare  se alege  una dintre următoarele variante:

- verificare număr document (fără deplasare la sediul unităţii fiscale).Această opţiune se alege în cazul în care contribuabilul deține un document emis de ANAF (somaţie, notificare, scrisoare primită în anul 2018 de la Ministerul Finanţelor Publice, referitoare la înrolarea în acest serviciu).Dacă se alege această opţiune, în câmpul ”Număr document” se completează, după caz, numărul de înregistrare al documentului respectiv;

- verificare număr înregistrare decizie (fără deplasare la sediul unităţii fiscale). Această opţiune se alege în cazul în care contribuabilul are o decizie de impunere anuală, decizie de plăţi anticipate sau decizie referitoare la obligaţii de plată accesorii, emisă de ANAF din 2013 până în prezent. Dacă se alege această opţiune, în câmpul ’Număr decizie’” se completează numărul de înregistrare a deciziei;

- identificare vizuală online - sistem video (fără deplasare la sediul unității fiscale). Această opţiune se alege în situaţia în care persoana fizică doreşte ca aprobarea  înregistrării ca utilizator SPV  să se realizeze de la distanţă  prin identificarea pe baza unei sesiuni video. După completarea şi transmiterea cererii de înregistrare în SPV, persoana fizică trebuie să se programeze pentru efectuarea identificării vizuale online de către organul fiscal, folosind aplicaţia ”Programări online” disponibilă pe site-ul ANAF (www.anaf.ro), secţiunea ”Servicii online” sau accesând  direct  următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/programari_online/, selectând data şi ora la care este disponibilă şi urmând paşii afişaţi pe ecran. Sesiunea de identificare vizuală online trebuie programată în termen de zece zile de la momentul înregistrării în SPV. În situația în care persoana fizică nu poate participa la sesiunea video, aceasta se poate reprograma în intervalul celor zece zile;                                

- aprobare la ghişeu. Alegerea acestei opţiuni implică deplasarea la orice organ fiscal din cadrul A.N.A.F în scopul identificării fizice, având BI/CI în original şi copie, şi numărul de înregistrare care a fost generat după completarea datelor din formular şi transmiterea solicitării. În situaţia neprezentării  la organul fiscal în termen de 10 zile de la data completării datelor în formular, solicitarea  de înregistrare în Spaţiul Privat Virtual este respinsă. În acest caz procedura de înregistrare în SPV  trebuie reluată.    

 Pentru depunerea declaraţiei unice prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual se accesează portalul www.anaf.ro, apoi meniul ”Depunere declaraţie unică şi alte formulare SPV-PF(din partea dreaptă sus a ecranului principal) sau direct următorul link: https://formularespv-pf.anaf.ro       

Persoanele fizice care dețin certificat digital calificat, eliberat de furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile Legii 455/2001 privind semnătura    electronică, înregistrat pe site-ul www.anaf.ro, se pot înregistra în Spațiul Privat Virtual :

        - în nume propriu;

        - ca reprezentant legal al persoanei juridice sau al entităţii fără personalitate juridică;

        - reprezentant desemnat al persoanei juridice sau al entităţii fără personalitate juridică;

         - împuternicit al persoanei fizice, al persoanei juridice sau al entităţii fără personalitate juridică.

            Pentru înregistrarea în SPV a persoanei fizice pe bază de certificat digital, în nume propriu, se accesează site-ul www.anaf.ro, secţiunea Înregistrare în Spaţiul Privat Virtual/ Înregistrare utilizatori persoane fizice şi juridice /Persoane fizice / Înregistrare cu certificat digital.

            Pentru înregistrarea în SPV a persoanei juridice se accesează site-ul www.anaf.ro, secţiunea Înregistrare în Spaţiul Privat Virtual/ Înregistrare utilizatori persoane fizice şi juridice /Persoane juridice / Înregistrare utilizatori cu certificat digital.

            În formularul web care se deschide, se vor completa datele de identificare ale solicitantului (persoanei juridice) şi ale persoanei (titularul certificatului digital) aşa cum sunt solicitate, se încarcă documentul de confirmare şi arhiva zip cu documentele care atestă calitatea utilizatorului.

           Serviciul ’’Spaţiul privat virtual ’’(SPV) ofere contribuabililor următoarele avantaje:

            - acces gratuitşi disponibilitate non-stop;

            - înregistrarea în SPV se poate realiza fără prezentare la ghișeu;

            - posibilitatea de a depune electronic declaraţii fiscale (ex:declarația unică-formular 212, formularul 230), cereri de eliberare a certificatelor de rezindență fiscală (inclusiv pe machetele altor state), chestionare pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanelor fizice la sosirea/ plecarea în/din România, cereri de înregistrare/modificare a contractelor de locaţiune (formular 168);

            - posibilitatea de a face plata obligaţiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghişeul.ro;

            - posibilitatea de a solicita/primi electronic fişa pe plătitor, situația obligațiilor de plată, nota obligațiilor de plată, situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori, duplicat declarație unică, duplicat recipisă, duplicat cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune (duplicat formular 168), istoricul declaraţiilor fiscale, venituri formular bancă,  etc;

            - posibilitatea de a solicita /primi electronic diverse documente (adeverința de venit, certificatul de atestare fiscală, certificatul de cazier fiscal, fişă de evidenţă fiscală);

             - accesarea electronică a extraselor de cont pentru conturile deschise la Trezorerie;

             - primirea de acte administrative fiscale;

            - posibilitatea contribuabililor de a se programa online înainte de deplasarea la sediile unităților fiscale, pentru a fi primiți la ora dorită de aceştia;

            - posibilitatea de a transmite solicitări de asistență în domeniul fiscal formularul de contact inclus în SPV;

            - acces gratuit la noutăți legislative.

             Pentru utilizarea serviciului ’’Depunere declaraţii on-line’’, existent pe portalul www.e-guvernare.ro, contribuabilii trebuie să deţină certificat digital calificat eliberat de furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile Legii 455/2001 privind semnătura electronică.

 Instrucţiunile de utilizare a serviciului de depunere a declaraţiilor on-line de către persoanele care deţin certificate digitale calificate, eliberate de furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile Legii nr.455/2001, în calitate de reprezentanţi legali sau împuterniciţi, desemnaţi de către contribuabili pentru semnarea declaraţiilor fiscale care sunt depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă,  pot fi consultate la următorul link:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/instructiuni/instructiuni2.6.htm

 

                        IMPORTANT! În scopul evitării deplasărilor la sediile unităţilor fiscale, având în vedere contextul pandemic, recomandăm ca persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiei unice şi care nu sunt înrolate în Spaţiul Privat Virtual, să opteze pentru aprobarea înregistrării în SPV la distanţă  prin identificare vizuală on-line sau verificare număr înregistrare decizie/verificare număr document.

 

 

          Informaţii suplimentare sau asistenţă cu privire la utilizarea serviciilor electronice şi depunerea declaraţiei unice pot fi solicitate la Call Center-ul ANAF la nr. de telefon 031.403.91.60 

  

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.