comanInvitat la emisiunea ZF Agropower realizată de Ziarul Financiar, Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) Piteşti – Mărăcineni, şi-a exprimat îngrijorarea că în ţara noastră numărul pomilor fructiferi a scăzut cu peste 23 de milioane în ultimul deceniu.

Mihai Coman consideră în acelaşi timp că ar trebui investit mai mult în plantaţiile de pruni şi meri: „În 2027 vom avea 15.000 de hectare noi de arbuşti fructiferi, printre care şi aronia sau alte plante medicinale. Apar plantaţii noi, exotice, de banana nordului, kiwi sau smochin, dar România are foarte mulţi pruni şi meri şi trebuie să investim în continuare în ei, pentru că n-aş vrea să pierdem teren în faţa ţărilor vecine şi să aducem din import fructe pentru copiii noştri. Cultura de afin a câştigat teren, peste 1.500 de hectare de afin au fost înfiinţate în ultimii ani”.

În 2019, numărul de pomi pe rod din livezi şi grădinile familiale a ajuns la  34,4 milioane de pruni şi 23,6 milioane de meri, conform datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică. Numărul total al pomilor fructiferi ajunsese acum doi ani la 73,8 milioane, cu 23 de milioane mai puţin decât în anul 2010.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.