- Tuesday, 06 June 2017
- Written by Oana Mujea
- Hits: 1789
În ultimii ani, românii au luat tot mai în serios afacerile agricole. Pe de o parte pentru că Uniunea Europeană, prin acordarea de fonduri, a atras tinerii, în special spre acest domeniu, dar și pentru că unele afaceri agricole sunt cu adevărat profitabile.
Astăzi vă vom prezenta câteva dintre cele mai profitabile afaceri în acest domeniu, pentru care puteți aplica și pentru fonduri europene.
Cătina
Cultivarea cătinei devine profitabilă abia după trei ani dar, în același timp, este și una dintre cele mai bănoase. Pentru uleiul de cătină puteți încasa între 500 și 900 de lei/litru. Plantația poate fi exploatată între 23-25 de ani și întreținerea unui hectar de cătină variază între 7000 și 15000 lei. După cel de-al treilea an de producție după primul hectar se pot recolta între 10 și 15 tone. Cătina poate fi cultivată la câmpie, deal și munte până la 900 de metri altitudine.
Trufele
Cultivarea trufelor este mai complexă, dar una dintre cele mai profitabile. Pentru a cultiva în mod corespunzător trufele este nevoie de un proces biologic de laborator. Aici aveți nevoie de un spațiu împădurit (mesteacăn, stejar, alun, plop, fag). Trufele se dezvoltă în simbioză cu acești copaci și vor fi descoperite în pământ la o adâncime între 10-60 cm în funcție de sol și ph-ul acestuia. De asemenea este nevoie și de achiziționarea unui câine special de trufe.
Bine de știut este și faptul că există peste 40 de soiuri de trufe însă doar câteva au importanță gastronomică. Prețul pe kilogram este destul de piperat, așa că toată munca merită. În funcție de sortiment poate costa între 1000 și 15000 euro/kg.
Ciupercăria
Avantajul acestei afaceri este că deja există o piață de desfacere în România și nu este nevoie de export, ținând cont că românii sunt mari amatori de ciuperci. Într-o ciupercărie se pot cultiva diferite sortimente: Pleurotus, Champignon, Hribi, etc. și nu este nevoie de un teren mare, beciul casei fiind suficient. Nu este nevoie nici de lumină puternică, trebuie doar să fie un loc umed și umbros. Prețul pentru un kilogram de ciuperci variază între 4 și 16 lei. Pe lângă faptul că puteți obține fonduri europene pentru a începe o astfel de afacere, o puteți face și pe cont propriu singurele cheltuieli fiind cu achiziționarea sporilor. Aceasta fiind și una dintre cele mai ușoare și profitabile afaceri pe care oricine o poate începe.
Popular Articles
- Most read
Publicitate