- Friday, 10 July 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 1359
A apărut textul OUG prin care microfirmele, PFA și unele ONG primesc 2.000 de euro cash de la sta. Cererile de finanțare sunt selectate în ordinea depunerii. Banii vor veni prin bancă, iar cheltuielile se vor verifica tot prin bancă. Beneficiarul de finanțare va depune un raport de progres, în care va arăta ce a făcut cu banii. Apare și lista activităților finanțabile pentru PFA și ONG.i Microgranturile au valoarea de 2.000 euro și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, spune textul Ordonanței de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei COVID-19, precum si alte măsuri în domeniul fondurilor europene. Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare al ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari: - micro-întreprinderi care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă. Persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătății, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza OUG 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/ direcția de sănătate publică județeană după caz. Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se face pe perioada implementării proiectelor, pe bază de eșantion, după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, sub condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA și CMI. Microgranturile din prezenta ordonanță de urgență se acordă, pe bază de contract de acordare al ajutorului de stat beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative: - au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA /cabinete medicale individuale pentru care începerea activității poate să aibă loc până la data de 01.02.2020; - au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția ONG și a beneficiarilor medicali numiți mai sus. - își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.
Beneficiarii de microgranturi pot utiliza alocările pentru susținerea unor cheltuieli de tipul: Cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri precum și alte categorii stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari; - datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate; - cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat; - cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă; - cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului COVID-19; - cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente; - cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității curente pentru reluarea activităților economice. Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.
Beneficiarii de microgranturi vor depune declarație pe proprie răspundere prin care vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat. Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate în ordinea depunerii cu respectarea criteriilor de eligibilitate care vor fi stabilite în ghidul solicitantului (nu a apărut încă). Raport de progres Beneficiarul de finanțare depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul autorităților să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant. Băncile efectuează plățile către beneficiari pe seama contractului de acordare a ajutorului de stat şi transmite prin aplicaţia electronică ordinele de plată lunar către MEEMA, împreună cu raportul de progres al beneficiarului întocmit lunar, până la data de 10 ale fiecărei luni pentru luna precedentă. Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 100.000.000 euro din care 85.000.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat.
Popular Articles
- Most read
Publicitate