- Wednesday, 20 May 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 1074
Una dintre cele mai "bogate" zone din punct de vedere al clădirilor industriale din Pitești, de-a lungul drumului național 65 B (care face legătura între Vamă și drumul național 65 spre Craiova), va mai beneficia de o investiție. Comisia Tehnică de Urbanism a Primăriei a aprobat cererea unei societăți comerciale cu profil de activitate logistic pentru construcția pe un teren proprietate privată a unui spațiu cu funcțiuni de hală industrială și depozitare, plus spații pentru servicii. Terenul are o suprafață de circa 10.000 mp și este situat în zona kilometrului 4 plus 400 de metri al drumului. Din punct de vedere al stabilirii taxelor și impozitelor, terenul este în zona D a municipiului. În momentul de față este gata Planul Urbanistic Zonal, după care urmează elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu - care trebuie aprobat de Consiliul Local - și construcția propriu-zisă.
Popular Articles
- Most read
Publicitate