emilian_dragnea_jenica_dumitru.jpg        Tot auzim cum se vaită primarul din Ștefănești, Ioana Jenica Dumitru, că nu poate să facă nimic în așa zisul oraș pe care îl conduce din cauza consilierilor locali. Numai că realitatea este alta, iar Jenica Dumitru se pare că face doar ce-i convine cu banul public. În rândurile ce urmează vă vom prezenta un caz care ar trebui să dea de gândit locuitorilor orașului Ștefănești cu privire la caracterul primarului din această localitate, asta pentru cine încă mai avea dubii. Chiar dacă la prima vedere pare o faptă de o gravitate minoră, în esență, însă, acest caz spune cam totul despre cum se conduce orașul Ștefănești, la ora actuală. 

         Mai exact, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Primăria Ștefănești a cumpărat mai multe steaguri pentru  a fi arborate în diverse locații din oraș. Unele din aceste steaguri au și stema Centenarului pe ele, ceea ce contravine prevederilor legale în materie. Această faptă a fost sesizată chiar de un locuitor din Ștefănești, Marian Dincă, care a cerut explicații și Prefecturii Argeș cu privire la legalitatea arborării acestor drapele.adresa1.jpg 

#Prefectul Dragnea, mințit de primărița orașului Ștefănești

          Așa se face că prefectul Emilian Dragnea, la rândul său, a cerut o informare scrisă Primăriei Ștefănești cu privire la acest caz. Numai că răspunsul dat de Jenica prefectului este unul de toată jena. Pe lângă faptul că răspunsul este unul de genul ,,băgăm gunoiul sub preș și nu se mai vede”, mai este și mincinos. Mai exact în informarea transmisă de Primăria Ștefănești, semnată chiar de Jenica Dumitru, Prefecturii Argeș, se spune faptul că la momentul transmiterii acestei informări la sediul autorităților administrației publice locale nu se mai regăsește drapelul României arborat cu nerespectarea prevederilor legale în materie. Numai că, Jenica Dumitru, probabil preocupată cu postările pe Facebook, a uitat să-i spună Prefectului și de celelalte drapele din oraș care nu respectă prevederile legale în materie și care încă mai sunt arborate în diverse locații, după cum puteți vedea în imaginile alăturate.

adresa2.jpgIată astfel, cum în mod subtil, primarul orașului Ștefănești minte o instituție a statului. Unele din aceste drapele se află arborate chiar la blocurile din oraș, semn că Jenica Dumitru este mândră de cum arată această zonă la 100 de ani de România. Adevărul este că locatarii acelor blocuri ,,chiar ducea lipsă de...” niște drapele prin care să li se amintească că România a împlinit 100 de ani, deși condițiile de trai ale acelor oameni sunt apropiate de Evul Mediu. Dar ce mai contează acum, important este să se cheltuiască banii din visteria orașului, chiar dacă sunt cheltuiți fără folos, sau cum ar mai spune alții, ,,banul trebuie să circule”. În ce direcții? Asta rămâne de văzut pentru că partea cea mai interesantă din tot acest caz este faptul cine suportă această cheltuială cu drapelele neconforme  achiziționate de Primăria Ștefănești, cât au costat, dar și ce firmă le-a livrat. Oare Curtea de Conturi se va sesiza cu privire la acest aspect pentru că totuși vorbim de bani publici cheltuiți în mod eronat, iar în privat știm că oricine greșește și plătește.steaguri_stefanesti.jpg

Așadar, ,,Aici sunt banii dumneavoastră!”.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.