- Monday, 28 November 2016
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 4330
Se anunță vremuri tulburi pentru organizația liberală din Argeș. Deșii conducătorii acesteia și chiar superiorii de la București și-au stabilit targete fantasmagorice la alegerile parlamentare, se pare că rezultatul real al viitoarelor alegeri va fi unul cât se poate de rușinos pentru PNL Argeș, bătând chiar recordul rezultatelor negative din istoria partidului.
Știm cu toții că primarii sunt cei mai buni agenți electorali din campaniile electorale. Astfel că, deși PNL Argeș nu avea mulți primari, iată că o parte din aceștia, nemulțumiți de felul cum au fost tratați de conducerea organizației, vor susține un alt partid la aceste alegeri parlamentare de pe 11 decembrie a.c.
Organizația PNL Argeș, după ce a pierdut susținerea unuia dintre cei mai buni primari liberali din județ, Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, care a anunțat că va susține candidații ALDE la alegerile parlamentare, iată că a mai pierdut susținerea a altor doi primari liberali din Argeș, care îl vor urma pe Virgil Baciu și vor susține și ei tot candidații ALDE.
Așadar, ,,financiarpress.ro” vă prezintă în exclusivitate ultimele mișcări de pe scena politică argeșeană, care va destabiliza PNL Argeș. Altfel spus, primarii liberali din comunele Izvoru și Ciomăgești vor susține candidații ALDE la alegerile parlamentare.
Cei doi primari vor apărea și pe afișele electorale cu candidații ALDE, în semn de susținere publică a acestora. Mai grav pentru PNL Argeș este faptul că surprizele neplăcute din partea primarilor liberali s-ar putea să nu se oprească aici. Tot în acest sens, se zvonește că și alți primari ai organizației liberale din Argeș vor susține candidații altor partide, însă cei mai mulți dintre ei se vor îndrepta către ALDE, care are toate șansele să depășească PNL Argeș la aceste alegeri.
Popular Articles
- Most read
Publicitate