Primaria-Stefanesti.jpg Dacă în urmă cu două zile v-am prezentat cazul lucrărilor din cartierul Prundu, acolo unde o bună parte din locuitorii cartierului urma să primească căldură de la Termo Calor Confort abia peste o lună, însă, în urma articolului din ,,financiarpress.ro”, primarul Cornel Ionică a luat imediat măsuri, astfel încât locuitorii ai acelei zone afectată de lucrări au primit chiar a doua zi căldură, iată că acum vă prezint un alt caz, aidoma celui prezentat sâmbătă. 

Ușor, ușor, ziarul online ,,financiarpress.ro” începe să conteze pe piața media și să se impună într-un timp foarte scurt de la apariție. ,,Financiarpress.ro” este în slujba cetățeanului și își propune să tragă un semnal de alarmă asupra derapajelor administrative din instituțiile publice. 

Așadar, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, ,,financiarpress.ro” semnala deficiențele a trei licitații organizate de Primăria Ștefănești, atribuite firmei S.C. Intens Prest asupra căreia plana o anumită ilegalitate. Licitațiile respective erau organizate pentru pietruirea drumurilor din orașul Ștefănești. Numai că, în loc să se organizeze o singură licitație în acest sens, reprezentanții Primăriei Ștefănești au organizat trei licitații care aveau același obiect, pietruirea drumurilor. După cum veți observa și în imaginile alăturate, cele trei licitații erau pentru achiziție balastru, transport balastru și închirieri de utilaje, fapt ce nouă ni s-a părut suspect, lucru pe care l-am și contestat public.

Ca urmare a acestui aspect semnalat de site-ul nostru, conducerea Primăriei Ștefănești a luat de urgență măsura de a anula cele trei licitații, evitând, astfel, ilegalitatea pe care urma să o comită prin organizarea a trei licitații care aveau același obiect. 

Licitatie-Stefanesti1.jpgLicitatie-Stefanesti2.jpgLicitatie-Stefanesti3.jpg

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.