- Wednesday, 05 October 2016
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 3549
În urma articolului ,,Jaf pe banii publici la Consiliul Județean Argeș! Licitație supraevaluată, făcută ,,cadou” firmei Administrator Imob din Mioveni”, apărut ieri în ,,financiarpress.ro”, am primit o adresă de toată jena, am putea spune, de la Spitalul de Psihiatrie ,,Sfânta Maria” din Vedea, beneficiarul direct al lucrărilor care au reprezentat obiectul discuției noastre.
Ca un remember, esența articolului respectiv era diferența imensă dintre prețul cu care s-a câștigat licitația pentru ,,Amenajare curte interioară” la Spitalul de Psihiatrie din Vedea și prețul cu care a fost executată lucrarea, cel real, am putea spune, de către firma care a lucrat sub antrepriză. Așa cum v-am prezentat, diferența era de aproximativ 1.2 miliarde lei vechi, bani cu care se puteau face și alte lucrări, ca de exemplu: renovarea saloanelor, acolo unde de multe ori gândacii fac parte din personalul auxiliar al mai multor spitale din Argeș.
Dar după principiul ,,Cine se scuză, se acuză”, așa cum spuneam, am primit de la Spitalul din Vedea o adresă în care au fost prezentate nişte lămuriri penibile, care dacă nu ar fi de plâns, cu siguranță ar fi de râs.
Așadar, conducerea Spitalului de Psihiatrie din Vedea a reacționat la acel articol într-un mod care, din contra, în loc să-i apere, îi încriminează. După cum puteți observa în comunicatul de mai jos, se menţionează despre principiul transparenței. Penibil, nu?
Cel mai concludent exemplu în acest sens este modalitatea de a face publică acea licitație. Conducerea spitalului ne spune că anunțul de licitație a fost publicat pe site-ul spitalului. Un mod mai transparent de a se organiza licitația nici că se putea, domnule Dr. Iacob Marian, manager al spitalului! Cred că mai multă vizibilitate în rândul constructorilor argeșeni aveați în ziarul ,,Bună ziua, Iași”, față de vizibilitatea site-ului respectiv pentru asemenea lucrări. Dar să știți că, în urma dezvăluirilor apărute în ,,financiarpress.ro”, este posibil să viziteze site-ul spitalului din Vedea mai mulți constructori, dar nu în căutare de lucrări, ci să vadă dacă mai aveți paturi libere. Primul care a intrat pe site-ul spitalului, după apariția acestui articol, cred că a fost patronul firmei de construcții, care a executat această lucrare sub antrepriză.
În al doilea rând, varianta cu trei oferte o tot auzim prin instituțiile publice. Acest lucru a devenit atât de comun, încât ar putea fi comparat cu o prostituată care îi spune viitorului soț că este al doilea, iar primul doar a păcălit-o.
Sigur, procedurile de organizare a licitației au fost respectate, conform legislației în vigoare, însă, dacă prețul era unul decent, asupra acestei licitații nu se ridica nicio suspiciune, în ciuda publicării ei pe site-ul Spitalului de Psihiatrie din Vedea.
Popular Articles
- Most read
Publicitate