Dacia-Sandero.jpgÎnmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 66,37% în ianuarie 2018, ajungând la 11.744 de unităţi, în comparaţie cu aceeaşi lună din anul anterior, când s-au înregistrat 7.059 de autoturisme. În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări de autoturisme noi au vizat mărcile: Dacia - cu 3.613 exemplare, în creştere cu 67,35% faţă ianuarie 2017, Volkswagen (1.080 exemplare, +31,07%), Skoda (905 exemplare, + 31,07%), Ford (838 exemplare, +40,31%) şi Renault (724 exemplare, +15,65%). Pe de altă parte, cele mai reduse frecvenţe au fost înregistrate la: Jaguar, cu opt unităţi, Alfa Romeo (5), Bentley, Maserati şi SsangYong (câte 3 unităţi), Ferrari, Mercedes-AMG, Subaru şi Tesla (câte două unităţi), Aro, Ford-CNG-Technik, Lada şi Lamborghini (câte o unitate). Datele DRPCIV relevă că parcul auto naţional din România a ajuns, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent, din acest total 1.320.230 fiind înmatriculate în Bucureşti.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.