- Saturday, 10 February 2018
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 3747
Specialiștii criminaliști din cadrul Poliției Române au efectuat, anul trecut, aproape 200.000 de deplasări în teren (cercetări la fața locului, participări la percheziții, reconstituiri, experimente judiciare) și au realizat aproape 16.000 de expertize și constatări criminalistice. Un segment important al activităților criminalistice este activitatea de identificare și fixare a mijloacelor de probă, în anul 2017, la nivel național, fiind efectuate 196.732 de deplasări în teren. Dintre acestea, 111.861 au fost cercetări la faţa locului, de la care au rămas în evidenţă pentru valorificare 674.566 de urme. Restul de 89.918 au fost deplasări la alte activități (percheziții, infracțiuni de corupție și conexe acestora, reconstituiri, experimente judiciare, recunoașteri din grup etc.), de la care au fost ridicate și rămase în evidență 321.535 de urme. În baza acestora, au fost identificate 24.505 persoane care au participat la săvârşirea a 15.290 de fapte.Începând cu 1 septembrie 2016, a fost operaționalizat noul Sistem Național de Identificare Biometrică (NBIS), un proiect conceput de un grup de experți criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică și specialiști din cadrul Direcției de Comunicații și Tehnologia Informației a Poliției Române. Sistemul răspunde cerințelor de interes judiciar ale structurilor operative ale Poliției Române, prin implementarea și furnizarea datelor de identificare ale persoanelor condamnate (date despre amprente papilare, profil ADN, fotografii de semnalmente etc.), necesare examinării și identificării criminalistice a persoanelor, autorilor de infracțiuni, cadavrelor/persoanelor cu identitate necunoscută, persoanelor dispărute, victimelor dezastrelor naturale etc.
Popular Articles
- Most read