- Friday, 12 January 2018
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1869
Deputatul de Argeş al PSD Cătălin Marian Rădulescu a transmis, printr-o postare pe contul său de socializare, că solicită întrunirea de urgență a Comitetului Executiv Național (CexN) al PSD în vederea retragerii sprijinului politic pentru echipa formată de premierul Mihai Tudose şi vicepremierul Marcel Ciolacu. "Bravo, Carmen Dan, şah mat! Ca membru vechi, al partidului meu, PSD, solicit întrunirea de urgenţă a CEX -ului, pentru a hotărî dacă, după ieşirea necontrolată şi nestatutară a premierului Tudose, mai susţinem echipa Tudose - Ciolacu la guvernare, şi dacă după ieşirile repetate în mass-media, contrare poziţiilor partidului, şi insubordonarea faţă de deciziile partidului, mai pot fi menţinuţi în funcţie aceşti doi colegi care nu au înţeles nici în ultimul ceas că nu au ajuns prin niciun concurs în aceste funcţii, ci au fost puşi acolo de către partid şi ca să realizeze programul partidului", afirmă deputatul Rădulescu. El adaugă că echipa Tudose-Ciolacu a afectat imaginea PSD în rândul electoratului social-democrat.
"Gravitatea susţinerii şefului Poliţiei Române, care e vinovat de foarte multe lucruri (care au culminat cu pedofilul poliţist, cunoscut de către acest domn Despescu ), asumat de colegul Ciolacu, mă determină să solicit CEX -ului cât şi colegilor parlamentari PSD retragerea sprijinului politic pentru echipa formată din colegii noştrii Tudose -Ciolacu, pentru afectarea imaginii partidului nostru în rândul electoratului PSD , pentru scandalurile repetate în spaţiul mediatic, pentru atacurile repetate împotriva unor colegi miniştrii (Rovana Plumb, Sevill Shaideh, Carmen Dan, Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea ), pentru insubordonarea faţă de deciziile partidului şi faţă de Preşedintele partidului, pentru nedemiterea consilierului personal al premierului Tudose, domnul Piperea , care a cerut schimbarea preşedintelui Dragnea, şi pentru neasumarea legilor justiţiei. Nu am câştigat simpatia a milioane şi milioane de cetăţeni ai României , ca nişte colegi să ne facă să pierdem în fiecare zi şi să ne afecteze sistematic imaginea", mai spune deputatul PSD.
Popular Articles
- Most read
Publicitate