iarna.jpgO informare meteo de ninsori şi viscol în zona montană din Argeş, respectiv de precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în restul regiunilor, a intrat în vigoare sâmbătă dimineaţa şi va fi valabilă până duminică seara, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 9 decembrie - 10 decembrie, ora 20, treptat aria precipitaţiilor va cuprinde toate regiunile. Din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, vor fi condiţii de polei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp. De asemenea, vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70 - 90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea redusă. Intensificări temporare sunt anunţate şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice şi sudice, unde se vor atinge 50 - 70 km/h. ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.