cadastru.jpgAgenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista comunelor care vor beneficia de cadastrare integral din fonduri externe nerambursabile. Lista ilustrează unităţile administrativ-teritoriale din mediul rural în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, care vor beneficia de finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul axei prioritare 11 a Programului operaţional regional 2014-2020. În cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, ce vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România până în 2023, sunt cuprinse 660 de comune din toate judeţele ţării care vor beneficia de fonduri europene, respectiv o suprafaţă de 5.758.314 hectare. Din judeţul Argeş au fost selectate 26 de comune, respectiv: Băiculeşti, Bascov, Boteni, Bradu, Budeasa, Buzoeşti, Cepari, Dâmbovicioara, Davideşti, Dragoslavele, Hârtieşti, Leordeni, Lereşti, Mărăcineni, Merişani, Miceşti, Mioarele, Oarja, Rucăr, Sălătrucu, Stoeneşti, Şuici, Suseni, Tigveni, Valea Mare Pravăţ şi Vultureşti. Cea mai mare suprafaţă pentru care se face cadastru este la Rucăr - 28.324 ha, iar cea mai mică la Mărăcineni - 2.174 ha.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.