- Monday, 13 November 2017
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1915
Mai sunt câteva luni până la momentul în care va intra în vigoare legea care face imposibilă subvenţionarea generalizată a preţului energiei termice. Pentru Piteşti, unde 21.000 de apartamente sunt racordate la SC Termo Calor Confort SA, asta ar înseamna dublarea preţului la căldură şi apă caldă. În prezent, preţul gigacaloriei în Piteşti este de 390 lei, iar populaţia plăteşte 190 lei doar. Conform unei directive europene, subvenţia la căldură înseamnă ajutor de stat, iar de la 1 aprilie 2018 trebuie eliminat. Conform conducerii SC Termo Calor Confort SA, se aşteaptă, în contrapondere, o lege care să sprijine categoriile vulnerabile de consumatori (cu venituri mici). Pe de altă parte, tot în luna aprilie a anului viitor va intra în vigoare legea 196/2016, privind venitul minim de incluziune. Un articol al acestei legi arată că subvenţia la încălzire, acordată de autorităţile locale, de care beneficiază acum toată lumea, va trebui acordată individual, fiecărui beneficiar. Iar fiecare consumator trebuie să aibă contract cu furnizorul de energie termică. Lucru care acum nu se întâmplă în general, contractele fiind încheiate între furnizorul de energie termică şi asociaţiile de proprietari/locatari. Iar existenţa unui contract direct cu consumatorul presupune şi contorizarea individuală a consumului de energie termică. Adică o raritate, în momentul de faţă, în apartamentele din blocurile racordate la sistemul centralizat de încălzire: nu există contor de căldură pentru fiecare apartament, ci doar la nivel de scară de bloc.
Popular Articles
- Most read
Publicitate