Este în firea umană: dezastrele provoacă multă emoţie. Din păcate, în România - şi Argeşul nu face excepţie - nu se învaţă mai nimic, emoţia fiind de moment. Intervenţiile sunt punctuale, de multe ori fără cap şi fără coadă, fără a exista o strategie pe termen lung. Nu e de mirare că povestea dezastrelor se repetă aproape ciclic, iar pagubele sunt din ce în ce mai mari. Când sunt furtuni puternice, precum cele din această săptămână, ne dăm brusc seama că reţelele de energie electrică sunt vechi şi cedează imediat, la cele mai mici şocuri (deşi primarii argeşeni vin mereu în şedinţele de Colegiu Prefectural şi cer măsuri pe această temă); că şanţurile sunt necurăţate şi apar inundaţiile în gospodării sau la drumuri (deşi multe primării plătesc ajutoare sociale, dar asistaţii sociali nu sunt puşi la muncă); ba că vine un cutremur precum cel din Mexic şi ne aducem brusc aminte că avem şi noi Vrancea şi oricând ne poate pocni un seism precum cel din 1977 (în Argeş sunt sute de clădiri cu risc seismic, dar nu sunt bani pentru expertize şi ce să mai vorbim despre fonduri pentru consolidare! Mai nou, o analiză la nivel naţional ne arată că o treime dintre spitale ar cădea la un cutremur mai mare!); că mai sunt incendii (Colectiv sau Maternitatea Giuleşti), dar tot avem peste 200 unităţi şcolare fără aviz de securitate la incendiu în Argeş, ca să nu mai vorbim despre faptul că se impun norme, dar nu sunt bani să le îndeplinim; că se taie la greu pădurile, dar, vezi Doamne, se jefuieşte legal. Iar exemplele pot continua. Concluzionând: când vine vorba despre dezastre, nu suntem şi nu vom fi niciodată pregătiţi deoarece factorii de decizie se ghidează după principiul mult bla-bla, fapte ioc!

Tweet

• Prev
• Next