- Friday, 15 September 2017
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1310
Alocarea bugetară pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic nu a fost folosită integral în niciun an în perioada 2010-2015 în Argeş. De altfel, în toată ţara au fost consolidate în acest interval de timp doar 26 de clădiri de locuit, dintre care 19 în Bucureşti. În Argeş sunt mai multe probleme care au condus către acest fiasco. Pe de-o parte, pentru a beneficia de banii de consolidare anti-seismică, asociaţiile de proprietari trebuie să suporte pe banii lor lucrările de expertizare tehnică, iar acestea costă foarte mult. În al doilea rând, oamenii trăiesc sub spectrul "nu mi se întâmplă tocmai mie". În fine, nici primăriile nu au avut bani suficienţi pentru a susţine anumite intervenţii. În judeţ sunt sute de clădiri care prezintă risc seismic, atât publice, cât şi private, dar numai Primăria Piteşti a fost reabilitată şi consolidată în tot acest timp. Ca o concluzie, în judeţul Argeş pregătirea populaţiei pentru un seism cu grad ridicat, deşi afirmată ca fiind importantă, nu pare a fi importantă pentru autorităţile publice, iar acţiunile dedicate nu sunt coerente şi consecvente.
Popular Articles
- Most read
Publicitate