opc argesDumitru Boboc şi Paul Zamfir, comisarii de la OPC Argeş care şi-au făcut praf carierile pentru şpăgi de câteva mii de lei, au fost trimişi în judecată miercuri 23 iunie de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești. Cei doi sunt în continuare în arest preventiv. Dumitru Boboc a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi fals intelectual, ambele în formă continuată. În cazul lui Paul Zamfir, acesta a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată. Şase reprezentanţi ai unor firme din Argeş au fost de asemenea trimişi în judecată pentru dare de mită şi complicitate la fals intelectual.

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

 

În perioada februarie – aprilie 2021, cei doi comisari de la OPC Argeş, ar fi pretins și primit de la șase oameni de afaceri, inculpați în prezenta cauză, sume de bani cuprinse între 200 și 600 lei și alte foloase necuvenite pentru a nu aplica amenzi contravenționale ori pentru a favoriza agenții economici cu ocazia efectuării controalelor, prin atestarea unor aspecte necorespunzătoare realității, respectiv faptul că nu au fost constatate nereguli la societățile verificate.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.