- Monday, 12 October 2020
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1881
Fost şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Baranga este de mai multe zile în arest la domiciliu, fiind acuzat printre altele că şi-a falsificat diplomele de studii şi multe alte calificări din CV. Baranga, în realitate un fost strungar, scrisese în CV şi precizase la angajare că are inclusiv studii la Universitatea din Piteşti. Concret, Baranga a scris în CV că are studii postuniversitare psihopedagogice - nivel I şi II - de la Universitatea Piteşti, efectuate în perioada 2010-2011. Numai că aceste studii nu au existat vreodată, fiind vorba de fals în declaraţii şi în înscrisuri.
Anchetatorii au stabilit până în acest moment că a prejudiciat statul cu 640.000 de lei, dar surse judiciare spun că prejudiciul este mult mai mare.
Popular Articles
- Most read
Publicitate