- Wednesday, 19 February 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 1535
Primarul Cornel Ionică a anunţat astăzi că proiectul de reabilitare şi modernizare a stadionului "Nicolae Dobrin" a fost inclusă în lista sinteză de investiţii a Companiei Naţionale de Investiţii. Asta înseamnă că după ce vor fi finalizate lucrările la stadioanele care vor intra în circuit la Campionatul European de Fotbal din acest an din România vor demara procedurile şi pentru modernizarea stadionului din Trivale. Conform primarului, capacitatea stadionului va fi mărită de la 12.000 de locuri la 18.000 de locuri, toate tribunele urmând să fie acoperite. De asemenea, va fi construit în cadrul complexului sportiv şi un hotel cu 40 de locuri pentru sportivi şi delegaţi. Aproape întreaga investiţie va fi suportată de la bugetul local, a spus Ionică.
Popular Articles
- Most read
Publicitate