- Friday, 29 September 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 509
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș organizează, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, evenimentul care marchează finalul Săptămânii Europene a Sportului 2023: Crosul #BeActive - sâmbătă, 30 septembrie.
Alergarea, la care vor participa toți iubitorii de mișcare, indiferent de vârstă, se va desfășura pe traseul:
START - ora 10:00: Palatul Copiilor Pitești – str. Trivale – intersecția cu str. Dumbravei – intersecția cu Bd. Republicii – str. Victoriei – SOSIRE în Piața Primăriei Pitești.
Traficul va fi închis, începând cu ora 09:45, pe acest traseu, circulația vehiculelor fiind oprită astfel:
spre str. Trivale;
dinspre str. Dumbravei;
dinspre Bd. Republicii;
dinspre str. Maternității;
dinspre str. Constantin Zărnescu.
Echipaje ale Poliției Locale vor fi prezente pentru a asigura orientarea corectă a participanților la trafic și la cros. Traficul va putea fi reluat după trecerea alergătorilor și a ambulanței care va însoți ultimul alergător, în jurul orei 10:15.
Premierea câștigătorilor va avea loc în Piața Primăriei, începând cu ora 11:00, în prezența reprezentanților municipalității, a sponsorilor și a organizatorilor evenimentului.
Popular Articles
- Most read
Publicitate