half-pitesti.jpgAflată deja la a patra ediție, competiția Pitești Half Marathon a devenit unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune, aducând laolaltă atât pasionați ai alergării, cât și sportivi profesioniști din întreaga țară. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 7 mai 2023, cu startul în Piața Primăriei, și va include trei probe: 5 km, 10 km și 21 km.

Competiția este organizată de Pitești Triathlon Team cu sprijinul Primăriei Pitești, care își arată astfel angajamentul față de promovarea unui stil de viață activ și sanatos, și al partenerilor, fără de care acest eveniment nu ar fi posibil. Printre aceștia, se numără atât companii locale, cât și naționale, care susțin evenimentul printr-o implicare activă.

Probele vor fi desfășurate pe un traseu deloc ușor, care te provoacă să îți întreci limitele. Concurenții la proba de 5 km vor alerga o singură tură a traseului, ce va trece pe strada Victoriei, Bd. I.C. Brătianu, Calea București și retur, în timp ce aceia care s-au înscris la proba de 10 km vor parcurge traseul de 2 ori, iar cei de la 21 km vor parcurge traseul de 4 ori.

Înscrierile pentru competiție s-au încheiat și organizatorii se așteaptă la o participare numeroasă din partea alergătorilor de toate nivelurile.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților 3 puncte de revitalizare, unul lângă Hotel Ramada, unul lângă librăria Eminescu și altul în Piața Primăriei, unde vor avea acces la produse energizante, băuturi răcoritoare, dulciuri - toate aceastea pentru a duce la bun sfârșit toate cele 3 probe.

De asemenea, fiecare participant va primi un pachet de participare ce constă în:

  • tricoul oficial al evenimentului, care anul acesta va fi unul tehnic, fabricat din material ecologic;
  • produse din partea partenerilor noștri (produse energizante, produse de uz sportiv);
  • la final, medalia de participare.

Asistența medicală va fi realizată de către un echipaj medical de urgență cu ambulanță tip B.

Pe traseu vor fi fotografi, ce vor realiza fotografii fiecărui participant, iar la sfârșit se va întocmi un portofoliu de fotografii, disponibil pe pagina de facebook a evenimentului.

Cronometrarea fiecărui participant se va face cu chip-uri electronice de unică folosință, ce vor fi atașate la numerele de participare.

Clasamentul este împărțit în 5 categorii de vârstă pentru fiecare probă - astfel, în total, vor fi 90 de premii.

La general, primii 3 clasați la fiecare probă vor primi cupe și diplome, iar, la Semimaraton, premiile vor consta în bani, dar și în excursii oferite de parteneri.

Competiția Pitești Half Marathon reprezintă o oportunitate unică pentru alergătorii de toate nivelurile de a-și testa limitele și de a experimenta emoția și satisfacția de a ajunge la linia de sosire. Mai mult decât atât, evenimentul aduce beneficii semnificative pentru comunitate, promovând un stil de viață activ și sănătos și susținând implicarea în sport a tuturor.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.