cristian-gentea.jpgCristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a reacționat după ce finanțatorul CSU Craiova, Mihai Rotaru, l-a atacat pentru implicarea la FC Argeș:

Respect prea mult fotbalul craiovean, pe Sorin Cârțu, unul dintre idolii tinereții mele și pe primarul Olguța Vasilescu, cea care ne-a ajutat de fiecare dată când am solicitat, pentru licență, posibilitatea de a juca la Craiova. 

Este și motivul pentru care prefer să nu-i răspund, așa cum merită, acestui domn care uită începuturile sale și ale echipei. 

Spre deosebire, noi am pornit de jos, iar eu am fost mereu alături de FC Argeș, plecând din Liga a 4-a și ajungând rapid în play-off-ul Ligii 1. 

Asociația noastră este finanțată legal, contribuția primăriei fiind mai mică de o treime din bugetul actual.

Mai mult, Nicolae Dică, Emil Săndoi sau Ionuț Badea, care știu suma cu care contribuia primăria când echipa era în Liga a II-a, pot confirma că astăzi, deși suntem în Liga 1, suma este chiar mai mică! 

Faptul că beneficiem de o sumă foarte importantă din drepturile de televizare, conștienți fiind că fără acești bani nu am putea rezista, iar sponsorizările aduse ajung la un cuantum de care ar fi mândră orice echipa din Liga 1, este doar meritul nostru. 

În altă ordine de idei, eu nu vând, nu cumpăr jucători și nu mă bag niciodată în alcătuirea echipei, fapt confirmat deja de Prepeliță, Vladoiu și Daniel Stanciu.

Așa că, îi sugerez acestui domn să-și vadă de treabă, să fie atent la termeni, pentru că eu nu fur de la nimeni, să lase frustrările legate de Isfan sau amintirea Rapidului lui Adi Mutu și să se concentreze pe meciul de mâine-seară cu Zorya, că are mare nevoie!!! 

Mult succes, CS Universitatea Craiova!, transmite primarul Cristian Gentea. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.