handbalLa mai puțin de un an după ce a fost inaugurată oficial în toamna anului trecut, ultramoderna Sală a Sporturilor Mioveni a devenit deja un loc unde se desfășoară competiții de prim rang. Echipa feminină de handbal a României a disputat aici meciuri din preliminariile Campionatului European, iar recent la Mioveni s-a desfășurat turneul final al Cupei României la volei feminin. Iar în week-endul 21-22 mai, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui și turneul final al Cupei României la handbal feminin, competiție la care participă patru echipe: CSM București, CS Măgura Cisnădie, SCM Râmnicu Vâlcea și Rapid București.

Vineri 20 mai, în avanpremiera importantei competiții, Sala Sporturilor din Mioveni a găzduit o conferință de presă la care au participat primarul Ion Georgescu, Constantin Din – președintele Federației Române de Handbal și antrenorii echipelor ce se vor duela pentru a câștiga Cupa României.

”Mulțumim mult Primăriei Mioveni pentru sprijinul oferit. La Sala Sporturilor din Mioveni au mai fost evenimente foarte bine organizate și cu rezultate foarte bune și de aceea am acceptat propunerea de organizare tot aici a Final Four-ului Cupei României la handbal feminin”, a declarat Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal.

La rândul său, primarul Ion Georgescu a declarat: ”Mă aștept la meciuri spectaculoase la acest turneu final găzduit de Sala Sporturilor Mioveni. Sper ca sezonul viitor, printre cele patru echipe ce își vor disputa Cupa României, să se numere și echipa din Mioveni”.

Iată și programul turneului final al Cupei României. Sâmbătă 21 mai, de la ora 11, CSM București va juca cu CS Măgura Cisnădie, iar de la ora 15.30 se vor duela SCM Râmnicu Vâlcea și Rapid București. Duminică 22 mai de la ora 11 se va disputa finala mică, iar finala mare va avea loc de la ora 15.30.

Biletele pentru aceste meciuri se găsesc în rețeaua bilete.ro și la casa de bilete a Sălii Sporturilor Mioveni.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.