romania feroeLa mai puţin de o lună de la finalizarea lucrărilor, Sala Sporturilor din Mioveni a găzduit miercuri 6 octombrie primul meci internaţional. Este vorba de partida România-Insulele Feroe din preliminariile Campionatului European 2022 la handbal feminin. În faţa a peste 1.500 de spectatori entuziaşti, printre care s-a numărat şi primarul Ion Georgescu, România a câştigat la o diferenţă de şapte goluri, după o partidă spectaculoasă.

 

„O seară magică, atmofseră de mare sărbătoare și un rezultat pe măsura așteptărilor! La nici o lună de la inaugurare,  Sala Sporturilor Mioveni a primit "botezul" meciurilor internaționale! Naţionala de handbal feminin a României a învins, în aceasta seară, reprezentativa Insulelor Feroe, scor 26-19 (15-14), în primul meci din grupa 2, faza a doua a calificărilor la Campionatul European din 2022. HAI ROMÂNIA! Vă mai așteptăm la Mioveni!”, a fost mesajul primarului Ion Georgescu după meci.

dutei georgescu

 

Şi Toma Duţei, preşedintele CS Dacia Mioveni 2012, a ţinut să transmită un mesaj special: „CS  Dacia Mioveni 2012 mulțumește tuturor  sponsorilor, sportivilor, colaboratorilor și celor care lucrează  în cadrul clubului, pentru suportul acordat organizării meciului, pentru prezența și susținerea arătată echipei naționale de handbal feminin, la meciul din preliminariile Campionatului European 2022 cu selecționata Insulelor Feroe. Victoria echipei naționale și atmosfera din Sala Sporturilor Mioveni ne-au bucurat pe toți și ne fac mândri de România și de Mioveni!”

romania feroe 01

 

 

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.