duteiDin această săptămână, noul preşedinte al CS Dacia Mioveni 2012 este Toma Duţei, un om extrem de apropiat şi de implicat în sportul argeşean şi care timp de mai mulţi ani a fost preşedintele clubului Dacia Piteşti. Iar la conferinţa de presă organizată joi 2 septembrie, Toma Duţei a spus mai multe legat de planurile sale pentru clubul pe care îl conduce: „Venirea mea la club sper să aducă un plus de valoare. Sarcina mea cea mai grea va fi să asigur sursele de finanţare, să fac o omogenizare între jucători, antrenori şi conducere şi într-un final să ne atingem obiectivele pe care ni le-am propus. Nu o să fie uşor. Sperăm să ajungem, cu multă ambiţie şi dăruire, acolo unde ne-am propus”. 

 

Mai trebuie spus că, pe lângă legăturile sale cu sportul, ca un detaliu foarte important, Toma Duţei conduce o firmă importantă unde lucreaza oameni chiar şi de 20 de ani, ceea ce arată cât se poate de clar că Toma Duţei este cu adevărat un om de echipă. Un om ataşat de echipă. Un om care ştie să promoveze şi să susţină oamenii de valoare, fie că este vorba de mediul de afaceri sau de sport.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.