Coronavirus.jpgGigantul american din industria farmaceutică Johnson & Johnson (J&J), care lucrează la un vaccin pentru Covid-19, va efectua primele teste pe oameni în luna septembrie, anunță Profit.ro. Compania va investi, în parteneriat cu guvernul SUA, peste 1 miliard de dolari în extinderea capacității de producție a vaccinurilor și estimează că va putea furniza 1 miliard de doze la nivel global începând cu prima parte a anului viitor. J&J a selectat un candidat promițător la un vaccin în vederea testelor pe oameni, ce vor fi lansate cel mai târziu în luna septembrie. Primul lot de vaccinuri ar putea fi autorizat de urgență la începutul anului 2021, mult mai devreme comparativ cu perioada de 18 luni necesară în prezent pentru testarea, aprobarea și producerea vaccinurilor. Compania a încheiat un acord cu Autoritatea de Cercetare și Dezvoltare Biomedicală Avansată (BARDA), din cadrul Departamentului american al Sănătății, angajându-se să investească peste 1 miliard de dolari în dzvoltarea vaccinului, precum și în extinderea capacităților de producție din SUA și din străinătate. “Capacitatea suplimentară va contribui la producerea rapidă a unui vaccin și va permite livrarea, la nivel global, a mai mult de 1 miliard de doze de vaccin”, a calculat compania. BARDA va asigura 421 milioane de dolari din finanțare, potrivit Reuters. J&J spune că va începe producția vaccinului pentru Covid-19 pe propriul risc, chiar înainte de a ști sigur că acesta funcționează. Compania folosește aceeași tehnologie pe care a utilizat-o la producerea vaccinului său împotriva Ebola.


CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.