- Thursday, 13 February 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 946
Poliția Rutieră a aplicat anul trecut 8.985 de amenzi șoferilor care, în urma controalelor, au fost suprinși că au circulat fără asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), potrivit datelor transmise de instituție. Față de 2018, când au fost 8.436 de amenzi, numărul sancțiunilor a crescut 6,5%. Potrivit legislației, toate vehiculele care circulă pe drumurile publice au obligația de a fi asigurate RCA. În cazul în care circulă cu un vehicul neasigurat, șoferii sunt sancționați cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 lei, conform Legii 137/2017, precum și cu reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare. Conform celor mai recente date oficiale, valoarea totală a primelor subscrise pentru asigurările RCA, în primele 9 luni ale anului 2019, a atins 2,82 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (2,97 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, valoarea primelor subscrise a crescut cu aproximativ 5%.
Popular Articles
- Most read
Publicitate