lumini_led.jpg

 Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului al Municipiului Pitești a realizat, în anul 2019, lucrări de extindere a reţelelor de iluminat public pe o lungime de circa 8 km, în principal pe străzi, pe alei pietonale şi în parcări, în cartierele Găvana, Trivale, zona Craiovei (stație gaze).

Nu mai puțin de 224 de corpuri de iluminat de generaţie veche şi cu consum mare au fost schimbate cu corpuri de iluminat noi, cu randament ridicat, consum redus de energie și cu impact mic asupra mediului, pe Calea București, strada I.C.Brătianu, strada Calea Craiovei, dar și în parcuri. Datorită acestor schimbări, s-a redus cu peste 40% consumul pentru principalele artere, prin montarea corpurilor LED. SPEP urmărește găsirea de soluții pentru îmbunătățirea acestui sector și, de aceea, un pas important este întocmirea studiului de fezabilitate pentru “Eficientizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Pitești”.

Modernizarea și dezvoltarea sistemului de iluminat public continuă pe anul 2020, programele de investiţii preconizate urmând a fi realizate după aprobarea bugetului.

Soluționarea disfuncționalităților și întreruperilor neprogramate în anul 2019        

Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, prin Serviciul de Iluminat Public, a soluționat, în 2019, un număr de 2099 de disfuncţionalităţi ale iluminatului public, dintre care 1679 stradale şi 420 pietonale. Procentul de rezolvare a fost de 100%, timpul de rezolvare fiind conform cu prevederile Regulamentului de Iluminat Public aprobat prin HCL nr. 186/30.04.2009.

17 întreruperi neprogramate au avut drept cauză distrugerea obiectelor aparţinând sistemului de iluminat public de către societăţi ce au desfăşurat lucrări de construcţii pe domeniul public sau ca urmare a accidentelor rutiere. Durata medie de remediere și repunere în funcţiune a acestora a fost de 24h. De asemenea, s-au înregistrat șapte deranjamente în funcţionarea iluminatului public din cauza întreruperilor în alimentarea cu energie electrică de către furnizorul S.C. CEZ DISTRIBUŢIE S.A.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.