politia_florarie.JPGDe la sfârșitul lunii ianuarie, 26 ianuarie 2020, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent.

 

Poliţiştii pot intra într-o locuinţă fără acordul proprietarului, dacă au informaţii că cineva se află într-un pericol iminent sau dacă deţin informaţii că în respectiva locaţie se ascunde autorul unei infracţiuni grave sau un suspect de terorism. De asemenea, poliţiştii pot intra în locuinţe fără permisiune, fără să bată la ușă, şi în cazul în care există suspiciuni că o persoană decedată se află înăuntru.

 

De altfel, noua lege prevede şi amenzi mai mari pentru cei care refuză legitimarea. Amenda, care în prezent este de 500 de lei, poate ajunge și până la 1.500 de lei.

 

Pe de altă parte, și poliţiştii au anumite reguli care trebuie să fie respectate atunci când se legitimează. Astfel, poliţistul se prezintă cu numele complet şi precizează şi secţia în care lucrează, atunci când se află în uniformă. Dacă este îmbrăcat civil, poliţistul îşi prezintă numele complet, unitatea de poliţie de care aparţine, precum şi legitimaţia sau insigna.

 

Amenzi mai mari vor primi şi cei care îşi deranjează vecinii. Dacă primiţi o amendă pentru tulburarea liniştii, iar poliţia este sesizată din nou în mai puţin de 24 de ore, amenda va fi de 3.000 de lei - dublu faţă de cuantumul din prezent.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.