transport-tir.jpgSindicatele transportatorilor au solicitat ministerului de resort majorarea salariului minin brut din domeniu, pentru a reduce astfel deficitul de personal din domeniu. Angajatorii (dintre care cei mai mari sunt în judeţul Argeş), care se opun însă acestei măsuri, reclamă un deficit pe piața muncii de circa 10.000 de șoferi profesioniști, ca urmare a angajării românilor în alte state europene, unde salariul este considerabil mai mare. Prin OUG nr. 114/2018, în sectorul construcțiilor, veniturile brute lunare din salarii cuprinse între 3.000 lei și 30.000 lei au fost scutite de la plata impozitului pe salarii, exceptate de la plata CASS până în 2028, iar cota CAS a fost redusă de la 25% la 21,25%. Pentru a accesa aceste facilități, însă, o firmă trebuie să aibă peste 80% din cifra de afaceri provenită din construcții sau alte activități precizate de autorități, în special producția unor materiale de construcții. Ulterior, Guvernul a extins aceste facilități la o nouă serie de producători de materiale de construcții, printre care producătorii de ciment, var și ipsos, cărbune inferior și alte produse din minerale nemetalice (printre care și bitum).

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.