- Tuesday, 10 December 2019
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 781
Legal, punctul de amendă de circulaţie e legat direct de mărimea salariului minim pe economie. Când PSD a decis, începând din 2017, seria de majorări ale salariului minim, a hotărât să îngheţe prin OUG-uri anuale valoarea punctului de amendă la 145 de lei. Practic, valoarea amenzilor a rămas neschimbată timp de trei ani, iar, în lipsa unei reacţii pe final de an a guvernului actual, amenzile ar urma să se majoreze de la 1 ianuarie cu nu mai puţin de 54%. Surse guvernamentale au declarat însă că problema este pe masa guvernului şi că, cel mai probabil, se va merge pe îngheţarea punctului de amendă. Punctul de amendă a fost îngheţat anual de PSD din 2017, în momentul în care salariul minim pe economie a fost majorat la 1.450 de lei. Acesta nu s-a mai ţinut apoi, aşadar, după regula legală că ar trebui să reprezinte 10% din salariul minim brut. În 2018 salariul minim a fost majorat la 1.900 de lei. În 2019 a crescut la 2.080 de lei. Pentru a nu creşte şi punctul de amendă concomitent, guvernul PSD a dat ordonanţe de urgenţă prin care l-a îngheţat la nivelul din 2017. Aceasta pare să fie şi soluţia aleasă de actuala guvernare. Premierul Ludovic Orban a spus recent că şi-ar dori o decuplare a cuantumului amenzilor de salariul minim printr-un proiect de lege, menţionând că va găsi o soluție pentru plafonarea punctului de amendă pentru anul 2020. Guvernul actual a decis ca de la 1 ianuarie salariul minim să crească la 2.230 de lei, iar ultimul OUG care a plafonat amenzile expiră la 31 decembrie 2019. Cu nici o lună rămasă până la 1 ianuarie, dacă nu se ia rapid o decizie legislativă, punctul de amendă va crește automat la 223 de lei, o majorare de aproape 54%.
Popular Articles
- Most read
Publicitate