- Monday, 09 December 2019
- Written by andrea vlad
- Hits: 923
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea de modificare şi completare a OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic, care prevede, printre altele, că personalul silvic cu atribuţii de pază va fi dotat cu armament de serviciu. Legea a fost aprobată pe 27 noiembrie de plenul Camerei Deputaţilor.
Conform noii legi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de paza fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor. Statutul special este conferit de portul de armă, de îndatoririle specifice în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi de riscurile meseriei, care îi pot afecta integritatea fizică şi viaţa.
Popular Articles
- Most read
Publicitate