- Sunday, 08 December 2019
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1124
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități de combatere a comerțului ilicit și pentru prevenirea și combaterea comercializării produselor contrafăcute pe raza municipiului Pitești. Au fost verificate 19 societăți comerciale cu obiect de activitate "comercializarea de articole vestimentare”.
În urma verificărilor efectuate au fost ridicate aproape 600 de articole vestimentare și jucării, susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele, desenele și modelele referitoare la mărci înregistrate.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost întocmite şase dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Totodată, în urma controalelor, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.500 de lei, conform O.U.G. 28/1999 şi Legii 12/1990.
Popular Articles
- Most read
Publicitate