gunoaie_mioveni.jpgPrimarul Ion Georgescu îndeamnă locuitorii din Mioveni să anunțe imediat Poliția Locală sau Primăria dacă observă cetățeni care aruncă gunoiul menajer sau resturi de construcții la întâmplare. Primarul a prezentat câteva exemple ale nepăsării, pe care le-a descoperit în Colibași, în prelungirea străzii Merilor, la intersecție cu strada Plantației. În același timp, edilul laudă inițiativa unor tineri, care se implică în acțiuni de ecologizare.

 “Cu toate că, cel puțin la nivel declarativ, majoritatea cetățenilor orașului susțin proiectul colectării selective a deșeurilor și militează pentru un oraș curat, zi de zi primim, prin intermediul aplicației on-line sau pe mail, sesizări cu privire la nerespectarea zonelor speciale de depozitare a gunoiului, privind distrugerea pubelelor și a coșurilor stradale și mai grav, descoperim munți de deșeuri abandonate pe marginea drumului sau pe terenuri de la periferia orașului.

Surprinși de gunoaiele apărute peste noapte în zonele verzi din Colibași, un grup de tineri au organizat, în mai multe zone, acțiuni civice de ecologizare, însă lupta este inegală, în fața nepăsării celor care, cu bună știință, ne polueză orașul și mediul.

Din păcate, unii cetățeni nu știu cum să ”scape” mai repede de gunoiul pe care îl produc. Din acest motiv vedem gunoi aruncat pe lângă pubelele și coșurile stradale, pe câmp, pe albia pâraielor și a râurilor. Haideți să facem front comun și să reacționăm atunci când observăm cetățeni care aruncă la întâmplare resturi de construcții, diverse deșeuri și gunoi menajer!

Anunțați imediat la numerele de telefon:

Poliția Locală Mioveni 0348/445855; NON-STOP

Ofiter de serviciu Primaria Mioveni - 0348/455999; NON-STOP

Primaria Mioveni - 0348/450000; 0348/455444”, a transmis primarul Ion Georgescu.

gunoi_mioveni2.jpg

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.